20 august 2002
Luna luceşte pe cer ca o pată aprinsă în noapte
Să fie, şi a fost,căci Creatoru’ a zis
A comenta luna nu şi-a permis
Căci nu era nimic şi-acuma este
Şi-n mersul ei firesc tot străluceşte
În noaptea târzie liniştea greierilor s-a lăsat
Se mai aude şi câte-un lătrat
Dar stelele şi luna nu se mişcă
Lumina lor nimic n-o tulbură
Iar eu stând sub bradul din curte, meditez
Privesc tot cerul şi nu-nţeleg minunea :
Viul tablou ce stă mereu deasupra
Şi chiar de nu-nţeleg îl contemplez
Mi s-a făcut rece şi intru-n casă
Aprind focul şi mă aşez la masă
Şi tot gândesc la lucruri transcendente
Şi mintea-mi stă în loc, nu le pricepe
Minuni, la fiecare pas există
Chiar şi atunci când nu le vezi
De neatent ce eşti, nu, ele nu te mişcă
Şi t-enervezi
Dar luna tot cu aceeaşi fermitate,
Luceşte în noapte
Chiar dacă întunericul e gros
Ea nu ascultă la celelalte şoapte,
Ci doar la Cel ce a creat-o, la Cristos.
