Adiel Stefanescu

2 06 2009

Şi poate c-am să fug o dată până-n cer

Pe urma unui înger

Să urc pe treptele veşniciilor

Şi să-mi iau sfinţenie pe nerăsuflate

…

Să nu gândesc nimic, doar să mă aflu

În ceruri noi, să tac vorbind un pic

Să nu am alt, dar să privesc spre Altul

Să-mi fac înveşnicirea, mă ridic

…

Dar nu-mi vrea cerul să-mi rămână cer

Că mai am de trăit un ceas sau două

Mă uit afară, e-norat sau plouă?

Pământul m-a-ncolţit, mă vrea napoi,

Cer sper.

Moartea a lovit în ţărână

A lovit pe cei doi în blestem

Au ieşit din Eden, şi o urmă

Lăsat-au pe piatră un semn

…

Un semn de păcat şi-amăgeală

De pietre să fie ucişi

Cei ce n-au lege, nici tocmeală

Căci legea dă în cei stinşi

…

Pe piatră se vede un sânge

E sânge de om şi divin

E Domnul Isus care plânge

În Ghetsimani luând paharul plin

…

Al doilea pământ străluci

Cum arde-n cuptor ce-i de preţ

Să ducă-n Eden mântuiri

Pierdute la ultimul preţ

…

Şi astăzi e viu tot pământul

Primind prin pământ ce-i ceresc

În rege se pleacă Cuvântul

Iar rugăciunile se împletesc.

21 05 2009

Să torni cu mine un cuvânt aş vrea

În valea umbrei morţii când m-oi trece

Pe întuneric Tu-mi fii candela

Adăposteşte-mă atunci când mi-este rece

…

Du-mă pe stânca Ta

Lumina mea să bată împrejur

Şi dă-mi Doamne ce numai Tu-mi poţi da

Afericeşte-mă şi dă-mi contur

…

Înmugureşte-mă Doamne cu gândul Tău

Povăţuieşte-mă cu dreapta Ta

Trimite-o rază în tot ce e rău

Desparte-n mine comete de stea

…

Şi tot pe-aci să vin, pe a Ta cale

Să mă sfinţesc cu umbletu ce-mi dai

Să-mi piară mărăcinii din picioare

Să cred din toate că m-ai dus în rai.

Din încăierarea sufletului cu lumea

au ieşit scântei,

răbufnea firea asupra Duhului

inima-mi căzuse împărţită.

Pofteau pe rând

tot ce mai rămăsese din mine,

mi-am spus :

eu trăiesc după legea lui Hristos!

El să domnească-n mine

nu mai vreau tot ce-i păcătos

nu mai vreau iar ruşine;

Şi atunci Hristos

mi-a trimes prin duhul lui

dragoste şi pace,

eram singur,

dar în mine

două forţe luptau

cine câştigă bătălia?

războiul a fost câştigat.

Prea mult, prea plin, sau prea divin,

e Duhul Sfânt din cer senin

ce dintr-o doară la un semn

coboară cel jertfit pe lemn,

să vină-n viaţă bucuros

locaşul celui păcătos,

să pună-n el un foc ceresc

să ardă tot ce-i pământesc,

păcatul cu a lui simbrie

să pună altă temelie?

Hristos! căci El este al nost,

de vrei pe lume un alt rost

nu este şi n-a fi sublim

prea mult, prea plin, sau prea divin.