***

09 04 2018

dacă aș vrea să te strâng

din toate experierile mele

ce perlă ar putea ieși

în lipsa suferinței necesare.

Te-am văzut plin de lumină

în dimineața învierii Tale

ai continuat să arzi

în sufletul robilor Tăi

până la ultimul pumn de cenușă

dar n-a rămas nici atât

căci aburul vieții noastre

a pornit hotărât înspre ceruri

spre calea lactee.

Din inima străpunsă de crucea Ta

au țâșnit izvoare de veșnicie

un singur lucru aș mai aștepta

trecând de-aici în lumea Ta

să mă adăp din Râul cu apă vie.

 

Anunțuri

***

inspirată din Iov 6

05 04 2016

ce stropi

îmi picură în trup durerea

mă plâng acum că nu găsesc odihnă

săgețile Tale mi-au înmuiat puterea

sunt doar un trup de carne

o Doamne fie-ți milă !

 

nu sunt de fier

și nu sunt de aramă

mă trage carnea-n jos înspre pământ

cortul acesta a-nceput să geamă

privirea Ta e-n mine doar durut

 

o, cât aș vrea să dau glas suferinței

ce-mi macină ființa și nu știu

dacă se termină sau mai durează

lovirea Ta din zori până târziu

 

înnebunesc în vorbele deșarte

ce se ridică parc-ar vrea să-nvie

că Ți-am păzit porunca cu dreptate

e tot ce mi-a rămas ca bucurie.

***

20 03 2016

trecut de netrecut, iubirea

neîmpământată sămânță crescu

biruind firea

 

lucrare în inimi

în suflu de vânt

mutând pietrele ca o privire

statornicindu-se în legământ

mântuire.

***

terminată în 20 04 2016

trecând așa spre viitor

trecutul m-apucă de un picior

și începu să strige-n gura mare

că pentru ce-am făcut

nu e iertare

 

un gând necopt îmi răscoli trecutul

și se făcu imagini nevăzutul

că nu mai am scăpare doar în moarte

neoferindu-mi har nici libertate

 

o șansă am în îndurarea Lui

păcat făcut în jertfa de la cruce

lângă rușinea mea sângele Lui străluce

străpuns El mi-a redat viața sufletului

 

izvorât din etern, ne-nceput

trecând Golgota cu un suspin

glorios a trecut prin mormânt

reclădind noul templu divin

 

la trecut îi răspund cu trecut

cât de tare s-ar ține de mine

iau natura cea nouă ca scut

sunt un rod al jertfirii divine.

***

15 03 2016

ce se târăște înainte de moarte ?

poate fi vreo vietate

ori o ființă umană

lipsită de elementara hrană

ce se târăște înainte de moartea

care n-o să mai moară ?

cu siguranță o fiară

un înger fără de aripi

un înger cu solzi,

viclean și-nșelător

cu caracter ispititor

ce se târăște ?

am răspuns !

un înger întunecat

o ființare în păcat

viclean în șerpuire

vânează-n omenire,

scursură diabolică

prelinsă-n spre adânc

trecut va fi în focul cel de veci

ce se târăște înainte de moarte ?

e-un demon care se zbate

pe pământ

nesupus, dar înfrânt.

 

 

 

 

 

 

 

***

aprinzându-se un pai

verde necopt

era lumea din care plecai

fără de revenire, mort

cu fața întoarsă spre răsărit

durut început de mântuit

silabisind Cuvântul

mă creiona vântul

eu sunt una din oale

frământată de mâinile Tale

strălucind în mine nisipul

ca-ntr-o oglindă

îmi modelai chipul

netrecând dintr-o parte în alta

m-ai poleit cu aur

și gata.

***

ce necântare mi-ai cântat

când sufletul nu-și mai revenea

din oftat ?

pierduse nostalgia anilor de altădat,

ce sâmbure sălbatic

crescuse-n tine ca necredință

îndoindu-se matematic ?

trecând strada

ai aflat de partea cealaltă

străluminând-o cu o pereche de palme

în plus

neterminată alergarea

cu mersul la pas ca de durată

grăbind înfățișarea

la marea judecată

cu Isus

reforma iubirii

separată de formă

iubirea-n două vase

făcuse reformă

 

risipită ca ploaia

stingea vâlvătaia

enormă

 

pe cărarea Lui

tresărind în sine

suflete-n ruine

zăcând

 

ca liant nevăzut

lipind vase de lut

unul da unul nu

iubirea iubire crescu

acrostih – „suferință”

13 03 2016

suspin prea plin

urmând la greu

forțând natura unui eu

eliminând din trupul său

răul din care ieșea rău

imaginea a dispărut

natura sa a renăscut

ținând în lupta cea mai grea

ăsta destin mai sus suia

***

14 02 2018

Gândirea e mai mult o asimilare, decât un proces. Nu ne putem asuma în întregime, sau nu putem să ne lăudăm cu limba noastră, nici cu limbajul cu care ne deprindem la un moment dat. Nu ne aparține în întregime. El este rezultatul asimilării ideilor altora, gândirilor pe care le întâlnim în procesul de formare intelectuală. E o transpunere a ceea ce înțelegem sau a ceea ce filtrăm prin bagajul de cunoștințe pe care l-am dobândit în timp. Capacitatea de a raționa nu ne aparține în mod exclusivist, ca indivizi, ea fiindu-ne dăruită ca un rezultat al hrănirii noastre intelectuale cu ceea ce alegem să luăm ca bun din ceea ce ni se oferă. Ca să mă fac înțeles aș lua un exemplu din biologia umană, făcând o analogie cu funcția pe care o are ficatul asupra corpului uman, aceea de a transforma substanțele nutritive în sânge și de a opri toxinele. Aceasta este ceva unic, fiecare având un metabolism propriu, fiind unici prin creație. Pot fi influențe în procesul de gândire, dar avem capacitatea de a raționa preluând un bagaj intelectual moștenit de la predecesorii noștri. Modalitatea de a raționa fără a exclude posibilitatea influențelor în procesul creării de cuvinte noi, expresii noi, idei și o gândire nouă este posibilă fără a permite nici unui element de suspiciune sau îndoială că capacitatea de a raționa ne aparține, tot așa cum celelalte funcții biologice ne aparțin.

« Older entries