acrostih – „mărturisire”

masca feței inimii abandonată

ălălalt adevăr mă durea deodată

răspunzând cercetării din cuvântul ce plânge

totdeauna frângând ce nefrânt m-ar înfrânge

urnind răul din loc petrecându-l afară

risipind îndoiala ce îmi pare bizară

inima slobozită prin cuvinte ce-nvie

siguranța ce trece de-aici în vecie

iertare se simte în semnele Lui

relegând fiu pierdut de un tată

elan spre cer fără de judecată

Reclame

***

experiență deplină îmi spui

și lași gândul

să umble haihui

te prinzi cu totul

de ce știi, de ce ai

nu te mai mișcă

nici o pildă de rai

 

n-ai mai săpat semănat în grădină

toate cele bune suspină

înnecate în buruieni

și-așteptând un cules

trăindu-și menirea

în al lor univers

 

trezește binele

fă pământul negru

să-ți poată promite rod destul

fă cinci pași deodată

câte unu-i de-ajuns

ucide viața-n planta blestemată

nu-i târziu, nu-i prea mult.

***

nimic nu se compară cu Tine

și felul Tău de-a fi

Te-am surprins într-una

din călătorii;

veneai spre inima mea

neîncăpând de cele găsite,

ai găsit în schimb soluția

să facem un târg :

eu să te vând

iar Tu să-mi aparții,

spațiu cauterizat

și locuit de-acum pe de-a-ntreg

jertfa rămâne

eu contopit înțeleg,

m-ai copleșit cu iubire

și lacrimi s-au scurs

în inima mea schimbarea-i adus

de-atunci mă locuiești

prin Duhul de sus.

 

 

 

 

***

tresar la orice pretenție de-a fi

și nu gândesc doar la cele ce sunt

la orice moment

mă intersectez cu nebănuite

prezențe existențe

dând prioritate pe rând

la toate

toată existența se consumă

numai Dumnezeu rămâne

întreg și în măsură

aceeași măsură din toate timpurile,

am plănuit o excursie

la locuința Lui

la muntele Lui cel sfânt

vreau să-L surprind

singur în tabără.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

***

ce e iubirea ?

Te-am întrebat și m-am ascuns

ce e iubirea ?…

am găsit un răspuns

iubirea-i venire

când toți au plecat

plecați au rămas resemnați

ce e iubirea ?

iubirea e cruce

e rostul mormântului

înainte de înviere

e jertfa ce aduce…

tăcere

ce e iubirea ?

e-mpărtășire

trupul și sângele în împărțire

ce e iubirea ?

e mărturisire

iată că vine cu norii

El este Mire

ce e iubirea ?

e locuire

voi fi cu ai mei

acolo sus în mărire

și cel ce-a slujit

va avea bucurie

iubirea rămâne,

nemurire.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

***

ce trec umbrele pe lângă mine

așa în fugă ?

suntem în secolul vitezei

toată lumea se grăbește

spre ce ?

dar umbra timpului fuge și ea

spre unde ?

am rămas de unu singur

cu umbra-mi plângând de una singură

sunt singurul care trage de timp

poate doar așa

îi va sta umbra în loc.

 

***

prezență deșartă

ființa mea poartă

trăind în răsvrătire

urmând în pornire

tot ce e firesc

semănând a țărână

un vas nelucrat

al cărui spirit a plecat

cerul părăsit

și lăsat într-un colț

tresărind la tragere de sorți

alegere de bună seamă

de bună voie

ce hrănești te robește

sau te slobozește

deprinderi se strâng într-o faptă

ce te înalță, sau mai puțin

trăiește în Duhul o viață

o alergare în porții de-o zi.

 

 

 

 

***

09 04 2018

dacă aș vrea să te strâng

din toate experierile mele

ce perlă ar putea ieși

în lipsa suferinței necesare.

Te-am văzut plin de lumină

în dimineața învierii Tale

ai continuat să arzi

în sufletul robilor Tăi

până la ultimul pumn de cenușă

dar n-a rămas nici atât

căci aburul vieții noastre

a pornit hotărât înspre ceruri

spre calea lactee.

Din inima străpunsă de crucea Ta

au țâșnit izvoare de veșnicie

un singur lucru aș mai aștepta

trecând de-aici în lumea Ta

să mă adăp din Râul cu apă vie.

 

***

inspirată din Iov 6

05 04 2016

ce stropi

îmi picură în trup durerea

mă plâng acum că nu găsesc odihnă

săgețile Tale mi-au înmuiat puterea

sunt doar un trup de carne

o Doamne fie-ți milă !

 

nu sunt de fier

și nu sunt de aramă

mă trage carnea-n jos înspre pământ

cortul acesta a-nceput să geamă

privirea Ta e-n mine doar durut

 

o, cât aș vrea să dau glas suferinței

ce-mi macină ființa și nu știu

dacă se termină sau mai durează

lovirea Ta din zori până târziu

 

înnebunesc în vorbele deșarte

ce se ridică parc-ar vrea să-nvie

că Ți-am păzit porunca cu dreptate

e tot ce mi-a rămas ca bucurie.

***

20 03 2016

trecut de netrecut, iubirea

neîmpământată sămânță crescu

biruind firea

 

lucrare în inimi

în suflu de vânt

mutând pietrele ca o privire

statornicindu-se în legământ

mântuire.

« Older entries