***

28 12 2016

o mână de pământ

e tot ce mi-a rămas

e tot ce am rămas

 

între naștere și renaștere

am prins, m-am prins

în vine, în rădăcini

nesimțind că trebuie să mă înalț

în căutare de lumină și sare

trebuie să fiu !

 

în duhul ce sare peste pământ

luminez de când m-a înfrânt

și-atunci nu-n țărână îmi pun așteptarea

ci-n vântul ce-mi schimbă orientarea

 

o mână de pământ și ceva

nu-mi seamănă țărâna

în duh a-mi intra

și știu cel mai bine

pe Cel dintre zei

purtare în trecere

de vrei să iei

 

între o viață și neîntrerupt

firul de ață l-a cusut

și nu aștepta mai puțin de un veac

o mână străpunsă la trecere de prag.

Reclame

***

trăiesc sub cer

de-aceea sunt om liber

strig gândul libertății până sus

nu-i vreo opreliște să poată ține

încătușată viața în Isus

 

cer călăuză cerului să-mi fie

cerul se dă ‘napoi cum nu ar fi

– nu am puterea de-a călăuzi

de-aceea cererea-i păru stranie

 

sar stelele pe lung de geam

și fac un drum spre Cel Neînceput

Acel care pe toate le-a făcut

Acel sărbătorit la finele de an

 

se-așază libertatea-n pașii mei

și umblă iar, dar nu-n același mers

căci inima urmat-a un nou crez

desferecând poarta cu niște chei.

vorbind prin semne

17 11 2016

lui Miriam

mă sui pe-o sârmă de fierar arzând

nu te ‘nălța !

căci nu mai sunt plăpând

din jocul care-l vrei

eu am să tac

eliberat-am bucuria

dând drumul corzii unui arc

și dusă a fost o bucată de vreme

„- Noi n-am mai fost pe-aici !”

dăm ura pe degeaba

și răsplătim iubirea cu aur

cu aurul inimii noastre

încercând să-l zidim în celălalt,

fără vorbe

doar șușoteli și semne

ca-ntre îndrăgostiți.

ultimul om

18 11 2018

toți sunt dumnezei

eu am rămas singurul om

ce nu e în stare să trăiască;

aud adeseori reci admonestări

„mai fulgeră și tu !”

” tu doar picuri

din lacrimile neînțelese de nimeni .”

dar, eu știam că suferința sfințește,

așa că lacrima mea cădea încet

pe inima ce îmi bătea în piept

 

nu fulgerul determină schimbarea

ci cel ce face posibilă iertarea.

 

***

treaptă spre cer

o scară mai sui

din cer pe pământ

pe treptele cui

prezent în avânt

șoptind un cuvânt

de vrere rostire

coborând în prorocire

spre cele create

primind nota șapte

nelămuriri neînțelegeri neinimă

fără simțiri elementare

orientare

de prisos e calea

de prisos o treaptă

rămași neajunși negăsiți

trăind, dar morți

ipocriți

înțepeniți fără de treaptă

fără de cale

strâmbându-se cu ură cu tot

încercând un exercițiu de exorcizare

și au rămas,

au rămas singuri

după moarte după înviere

căutând

 

***

de mut cuvânt

scăpat de scăldătoare

nemergerea lui

grăbea o vindecare

și pus pe limbă

rostit s-a făcut,

unde locul neputinței

n-a mai vrut o casă,

a rămas doar cu învelitoarea vindecării

un pas   un an   o viață.

Plânset de toamnă

20 09 2016

plângi toamnă

de vrei să tot plângi,

mai bine ai înălța

la un alt cer rugi,

suspini, și frunzele freamătă în cădere

covor pentru doi tineri

în luna de miere,

dar tu tot plângi

nelăsând a-nțelege

c-ai legat strâns de roadă

o durere ce-i lege …

sau poate doar gust

 

plângi toamnă

și dă mai mult

decât pe față isteria

jocul culorilor ce sar în vânt

melancolice versuri ale celor ce cânt

și totul se-nvelește

de rece- n pământ

 

și așa plângi de ani

dar nu știu pe cine

cu pletele-n vânt

din rod făcându-ți veșmânt

și cu rece-n privire

 

mă vei plânge tu toamnă

când n-o să mai fiu ?

aducându-ți cu versuri de toate

pomeni-vei de mine c-am fost suflet viu

și-am plecat către eternitate ?

 

 

singurătate

29 07 2016

singurătate

lume de vis de gânduri nu de fapte

strecori în lumea ta obscură

absențe de orice făptură

idei născute din ce nu se vede

petrecând odihna dincolo de verde

de sine uitând într-un gol iminent

privire pierdută prin aer absent

 

singurătate

ce loc uitat de mulțime

ce neîntâmpinări

retrăind mii de stări

ce durere-n aceeași pustie

săpând pe interior

o fântână cu apă vie

învie

 

singurătate

privesc ghemuit

răspunzând celor neprezenți cu voce tare

nu-mi pasă cât plouă

va fi iarăși soare;

tresalt și mă iau cu dinții de piept

în doi de acum de inimă roșie

eu cel trecut iar Dumnezeu repetent

rămasă iubirea mă născu

din iubire spre margini țintit intuit

oameni ce-nvie spre mulțimi

ea trăind printre noi

și mereu revenind

singurătate

***

pentru Titus și Neriah, de ziua nunții lor

16 07 2016

mi-ai fost prieten

prieten mi-ai rămas

te regăsesc acum după ani buni

păstrat în harul care te- nsoțește

în duhul dragostei tu te cununi

 

nu mi-au rămas de tine doar cuvinte

ci-n caracter de Dumnezeu rămâi

iubirea și deprinderile sfinte

ofranda ce-ți rămâne căpătâi

 

de mersul tău legata-i un alt mers

mai legănat gingaș de felul lui

zeiță coborâtă-n univers

un farmec prins în piept din vina cui

 

vorbesc de-o fată, fata ce îți place

și știu că n-ai lăsa-o nimănui

adună-ți gândul vorbele sărace

și murmură iubirea-n vorba Lui

 

simțind ales unul cu celălalt

iubirea-i felurită trai de-o zi

urcă mai sus cu-o treaptă-n celălalt

notând impresii-n noi călătorii.

***

26 06 2016

îmi scutur de pe umeri

rămășițe de îngrijorări

ce nu pot să mă crească

lăsând ceață în urma privirii

ia pe încredere

rămăsese înțepenit un gând

firește vei crește umblând

în lipsuri trece îndoiala

că vei avea

dar vei ști când vei fi

un susur blând fremătând dinainte

e-un loc de întâlnire

arzând o dezamăgire

iar din cenușa ce s-a mistui

plin de încredere vei răsări.

 

 

 

« Older entries