***

20 04 2014

fir de viaţă

rătăcit prin mormânt

a prins rădăcini

şi-a desprins din veşmânt

trupul Domnului

fâşii de pânză

altfel bine legate

au capitulat

s-au dat înfrânte toate

erau pentru moarte

şi Viaţa a răsturnat

piatra de la gură

mormântul sigilat

Domnul din moarte-a plecat

şi s-a spus

nu-i aici

s-a mplinit ce spusese

la ucenici

şi în trup înviat

Domnul vine

El e împărat

şi presară înviere

prin morminte

primiţi înviere

e ziua dintâi

duceţi-vă şi spuneţi

este-aşa cum spusese

învierea nu-i un mit

sau o poveste

e Dumnezeu mai tare ca stânca

mai tare ca păcatul

care înfăşoară

Domnul e viu

şi pentru-ntâia oară

o ştim şi noi

şi s-a-mplinit Cuvântul

cel tare şi iute ca gândul

Dumnezeu viaţă eternitate

ne aşteaptă

ba chiar ne îmbie

părăsiţi moartea

şi gustaţi din vecie

Domnul s-a dat

pentru voi pentru toţi

o nu nesocotiţi

învierea din morţi

Publicitate

***

19 04 2014

înviere

o frumoasă adiere

a Duhului Sfânt tresărire

o nouă trezire

despică stâncile-n două

pe iarbă sfielnică rouă

vorbeşte printre picături

de Împăratul

de Cel ce a creat

şi josul şi înaltul

şi printre flori

matinale albine

aduc cu ele cântec

despre Mire

A înviat, s-a zis

A înviat.

grotele rămân goale

se miră şi morţii

că i-a prins învierea

pe nepregătite

o înviere

se spune fără de cuvinte

a început cu începutul

şi a terminat începând

Viaţa

ce viaţă multă avem

mărturisim că El

şi-n vorbire şi-n tăcere

pentru toţi a lucrat

înviere

 

scrisă în sâmbăta Paştelui