am căutat învierea
la doi paşi de mine
era aşa departe
şi aşa ceaţă
unii spun că ar fi fost dimineaţă
o îndoială strecurată
de prea multe morminte
era iarnă
anotimpul când înfloresc toate
un bob de nu ştiu ce
a răsărit pe lângă mine
în inimă
şi s-a spart de înviere
şi de-atunci îl samăn şi eu
pe Isus
să se spargă şi alţii
că poate din cioburi
încolţeşte mai bine
răsăriţi-vă şi ţineţi
de-nviere