Adiel Stefanescu

răbdare

se cere

până la cer

nu-i deloc pentru lume

e pentru cei mici

răbdarea trece

prin instrumente de tortură

răbdarea credinţa îndură

să rămâi

şi să mergi

şi să taci

cuvinte ce-s aruncate

învinuiri de nedreptate

o gloată

şi o cale îngustă

o lume scâşnind

şi mulţimea ucenicilor

sunt puţini pe cale

dar, răbdare!

când voi trece din lumea asta
spre lumile noi
voi scăpa de durere
voi scăpa de gunoi
o stare de slavă
eu voi avea
neprihănirea primită ca dar
eu voi păstra;
voi fi îmbrăcat
nici gros nici subţire
cu fapte de neprihănire
cu pecetea sigilului Său
îmi va pune un nume nou
ştiut doar de El
şi de mine
gravat cu aur
şi-mbrăcat cu rubine.

un iubitor de pace

m-a oprit

din cearta cu lumea

m-a îmbiat

să nu iubesc păcatul

mi-a luat comportamentul

şi altul El mi-a dat.

am făcut schimb de inimi

şi m-am trezit iubind

lumea din păcat

din care

ca un vierme am plecat;

în fiecare ceartă

este şi un păcat

dar inima-mi nouă de-acum

mă poartă

pe un alt drum.

şi dacă m-aş răsgândi
cum ar fi?
ar fi altă culoare
sau poate-ar fi alt ton
ar fi probabil alt decor
m-aş întoarce din drum
şi nu ştiu cum,
nu aş mai crede
n-aş mai nădăjdui
în cer cu inima
nu aş mai locui,
aş fi un păgân
şi-aş şti să-ngân
aş fi nimic
ce totuşi sunt
pe Dumnezeu
l-aş pierde din inimă
din gând,
dar sunt un fiu
şi nu mă răsgândesc
nu-mi place să n-am scop
să fiu doar pământesc.
să facă Domnu-n mine
ce o vrea
eu nu mă răsgândesc
am calea Sa.