***

10 11 2015

Am adunat praf pe picioare

de-atâta drum, de-atâta cale

dar Domnul ne așteaptă iară

ca să ne spele, oare-a câta oară

am obosit cu toți

nu mai vedem nici moartea

nici învierea din morți

de întuneric suntem cotropiți

Isus se roagă pentru noi cei adormiți

și îl iubește Isus și pe cel ce îl vinde

trupul Său ca o hrană il întinde

dar se petrece ceva în sufletul său

se vinde ca rob Celui rău

e ceasul lui

și puterea întunericului

agonizând în cea mai mare suferință

Domnul se roagă pentru-a lor credință

și trece ceasul greu

și n-au vegheat

vin toți cu torțe după Împărat

vândut de ucenicul posedat

o luptă ca niciuna între stăpâniri

Cel rău își cere dreptu-n răzvrătire

prin moarte să-L învingă pe al vieții Domn

dar Domnul se oferă ca preț de mântuire

un grăunte a murit spre rod

învie cu putere din pământ

nu se putea să-L țină un mormânt

în înviere s-a dat viața ca izvod.

Publicitate