Adiel Stefanescu

10 02 2016

De ce Ești așa de rece ?

încât și gheața surprinsă

tremură-n bucăți pe toate notele

aruncate pe portativul

unde toate se topesc și devin mature

într-o altă formă

neamintindu-și nimic

de starea de dinainte

un fel de ciclu al pocăinței

o nouă stare care te purifică

uitând ce-ai fost

nepăstrând ce ești

știind că doar transformându-te

ai fost folositor Cuiva.

De ce Ești așa de rece ?

Tu, sincer și direct :

-să moară de necaz toți microbii.

21 02 2016

mă inspiră

mă inspiră un gând

mă inspiră o undă

trece prin mine, răscolindu-mă

înlăuntrul meu ca inima

își așezase capul pe o piatră

și de nesomn

luptă cu un înger

ce se numea Domn.

Atunci toate păsările

se așezară să-mi ciugulească

din gânduri din vorbe din fapte,

n-am repetat nimic

doar gânduri și vorbe și fapte

și cafeaua făcută-n același ibric.

spre cer călătorind am tăcut

s-aud un moment de inspirație

inspiră-mă Doamne inspiră-mă

șoptește-mi ceva despre noua creație.

31 01 2016

Ne-am întâlnit între niște pereți

mai mulți de patru

neuronii s-au pornit

să ude scalpul

și-am pornit să aruncăm cuvinte

cu limba târâș

vorbind de copii și de cățeluși

schimb de idei

și cuvinte de dor

nostalgici ne-am strâns

ca-ntr-un foișor

nenimerite cărți nealese

prea grele

lăsând în ne-ncercarea noastră

amprente pe ele

în discuții cu patos

de ce-a fost bună-zi

intuind înc-o vreme

când vom reveni

și ce bine ne-am strâns

reuniți ca și unul

nevederea se uită-n

întâlniri ca și asta

și tăcerea e glasul

când vom cere o alta.

cu atâtea capete prea luminate

le-am adus la Seneca

ca să le poarte

și-un popas, o gură de ceai

și-o respirație

ne-am destins și-am desprins

câteva cuvinte de inspirație.

24 01 2016

oare ce trece din Tine ?

poate mânia revărsată asupră-mi

când am încetat să ascult

nu mi-ai cerut prea mult

doar să-mi mișc sentimentele

deja atrofiate

pironit ca un stâlp

care nu se lasă mângâiat

refuzând a ține nimic,

totuși El ținea

o întreagă rețea

și scopul urmărit

era să te lași folosit.

nu trece, nu trece cu resuscitare

doar moartea ar mai fi folositoare,

apoi într-un trup nou

descusut la inimă

primești învățături ce te lumină

departe de a fi, rămâi a trece

un sentiment divin întors în sine

te petrece

mânia se revarsă trecătoare

iubirea va rămâne jertfitoare.

22 01 2016

pierzând jocul

ale cărui reguli nu le știam

trebuia să le-nvăț pe de rost

fără să-ntreb de ce

singura regulă era

uită ce-ai învățat prost !

și erau angrenate personaje

necunoscute nenumărate,

pierde ca să înveți de ce !

iluzia c-ai putea câștiga viața

stătea la pândă să te cuprindă

dar într-un clinci erai prins bine

pierde, învață să pierzi !

Eu sunt Cel ce te ține.

11 01 2016

direcțiile noastre țin de așezări

și de poziția noastră față de ele

le recunoaștem starea

în mișcare sau rămânere

știm ce-i la dreapta la stânga

ne-am obișnuit cu sus jos

poate trasăm cu privirea diagonale

privim la bolta ce stă rezemată

pe orizont

gândind la o posibilă destinație

locurile de dorit sunt la dreapta sus

neputând să ajungem dintr-o dată

acolo unde stau de strajă îngerii

echilibrând cerul

că la dreapta sunt prea mulți,

tot timpul va fi un mai sus al măririi

de aceea de jos în sus

este sensul umblării

căci și susul poate fi jos

de nu-i atribuit celui smerit,

debusolări, în ce direcții, încotro ?

de la stânga la dreapta

de prea sus mai jos

pe axa care duce la infinit

rămâi la minus

e mai de dorit.

10 01 2016

ostenit de prea multă odihnă

trebăluiam cu mintea

în ziua sabatului meu

pe o vreme de ploaie

în care și pomii plângeau

gândindu-și toți anii

și tăieturile

( vindecările au decurs pe parcurs )

locul suferinței e acolo

printre crengile lor.

aș fi încercat un răspuns

celor ce invidiau pomii

obiectând în ascuns :

– nu este potrivit să rodiți

în zi de duminică

astăzi toată lumea se cuminecă,

dar pomii neabținându-se

făceau un bine

crescând în zi de ploaie

prevestind a rodire.

05-06 01 2016

m-am săturat să cerșesc iubirea

neștiind ce-ar trebui să ofer la schimb

poze picturi icoane -nrămate cadențate

cu tot ce-am fost nu sunt și nu pot fi

închinând iubirea neprezenței chipurilor tale

mi-aș pedepsi trupul cu neiertare

că mi-am reținut povestea de a-ți spune

către tine ce nutream anume

angelică ființă din lumea apărută

ți-aș dărui o vorbă din lumea mea cea mută.

ce-am refuzat ca fiu n-am întâlnit ca rob

jurând că dinspre mine

vor fi biete sentimente de bine

chiar și roșcove în iubire de-ar fi

tot le-aș mânca foamea a-mi potoli

mergând pe drumul ei anevoios

mâncat-am o fărâmă de iubire

nu ce se vede e mai prețios

ci inima ce duce la jertfire

și n-am mai așteptat iubirea ca să vină

cerșind-o la răspântie de drumuri

un fir de aur se zărea în tină

lucrat cu măiestrie în lumină

iubirea are taina suferinței

și dă răspuns nevoii lumii toate

în dar ca nemurire se oferă

împodobindu-ți inima cu nestemate.

desprinderea de viață

ar fi ascunderea privirii

de cei ce te privesc

care așteaptă cel puțin o reacție

un gest contrar atracției pământului

o trădare a țărânii

până când într-o încolțire

vei fi trădat la rându-ți

și lăsat în putrezire

de-aceea fac antrenamente cu duhul

până-ntr-o zi

când va învăța să zboare

mișcându-se, că asta e esența veșniciei

o alergare spre prosternare.