Adiel Stefanescu

aprinzându-se un pai

verde necopt

era lumea din care plecai

fără de revenire, mort

cu fața întoarsă spre răsărit

durut început de mântuit

silabisind Cuvântul

mă creiona vântul

eu sunt una din oale

frământată de mâinile Tale

strălucind în mine nisipul

ca-ntr-o oglindă

îmi modelai chipul

netrecând dintr-o parte în alta

m-ai poleit cu aur

și gata.

ce necântare mi-ai cântat

când sufletul nu-și mai revenea

din oftat ?

pierduse nostalgia anilor de altădat,

ce sâmbure sălbatic

crescuse-n tine ca necredință

îndoindu-se matematic ?

trecând strada

ai aflat de partea cealaltă

străluminând-o cu o pereche de palme

în plus

neterminată alergarea

cu mersul la pas ca de durată

grăbind înfățișarea

la marea judecată

cu Isus

separată de formă

iubirea-n două vase

făcuse reformă

risipită ca ploaia

stingea vâlvătaia

enormă

pe cărarea Lui

tresărind în sine

suflete-n ruine

zăcând

ca liant nevăzut

lipind vase de lut

unul da unul nu

iubirea iubire crescu

13 03 2016

suspin prea plin

urmând la greu

forțând natura unui eu

eliminând din trupul său

răul din care ieșea rău

imaginea a dispărut

natura sa a renăscut

ținând în lupta cea mai grea

ăsta destin mai sus suia

14 02 2018

Gândirea e mai mult o asimilare, decât un proces. Nu ne putem asuma în întregime, sau nu putem să ne lăudăm cu limba noastră, nici cu limbajul cu care ne deprindem la un moment dat. Nu ne aparține în întregime. El este rezultatul asimilării ideilor altora, gândirilor pe care le întâlnim în procesul de formare intelectuală. E o transpunere a ceea ce înțelegem sau a ceea ce filtrăm prin bagajul de cunoștințe pe care l-am dobândit în timp. Capacitatea de a raționa nu ne aparține în mod exclusivist, ca indivizi, ea fiindu-ne dăruită ca un rezultat al hrănirii noastre intelectuale cu ceea ce alegem să luăm ca bun din ceea ce ni se oferă. Ca să mă fac înțeles aș lua un exemplu din biologia umană, făcând o analogie cu funcția pe care o are ficatul asupra corpului uman, aceea de a transforma substanțele nutritive în sânge și de a opri toxinele. Aceasta este ceva unic, fiecare având un metabolism propriu, fiind unici prin creație. Pot fi influențe în procesul de gândire, dar avem capacitatea de a raționa preluând un bagaj intelectual moștenit de la predecesorii noștri. Modalitatea de a raționa fără a exclude posibilitatea influențelor în procesul creării de cuvinte noi, expresii noi, idei și o gândire nouă este posibilă fără a permite nici unui element de suspiciune sau îndoială că capacitatea de a raționa ne aparține, tot așa cum celelalte funcții biologice ne aparțin.

09 03 2016

străini am fost de Dumnezeu

când rătăceam pe altă cale

cu sufletul pustiu și gol

tânjind după cerești izvoare

pătrunși prin loc de nepătruns

cu piepturi falnice, vânjoase

o inimă cu sânge curs

resuscitând poveri de oase

un tremur nesincronizat

ne copleșea peste măsură

fior de trai neprevăzut

schimbând un sentiment de ură

din nelaloc la locul ei

inima se-ntărea în sine

de-acum ogor desțelenit

rodind în spice de iubire.

09 03 2016

o clipă zboară-n altă clipă

o veșnicie se-nfiripă

un gând răzleț de o secundă

se-ntinde pe lungimi de undă

și trece netrecând în sine

ducându-se spre lumi străine

în lumea Lui de Dumnezeu

o dată am să urc și eu.

20 02 2016

un zid se înalță

între mine și neputința de a fi

sar înlăuntru dorințele și avântul

către nepătrunsul vieții de-apoi.

oare ce sunt

zbaterea dinspre ce înspre ce tinde ?

flacăra arde

o mie de scuze pentru când

mi-am permis să nu ardă

lăsând loc doar de cenușă și scrum

pe care parte a vieții mă aflu ?

ard altarele

cu jertfele obișnuite cu păcatul

numai lumea cu-ncăpățânare

se pietrifică

doar focul ar mai putea curăți

gunoiul din gunoiul acesta

starea de bine ar fi regretul

lăsându-ne mânați

în duh de ascultare

doar Unul poate a conduce

în spiritul Cărții ce nu poate trece

mărturia de creștin

rămâne dincolo de senin;

să ardă în tine focul înainte de iad

cuprinzând în tine locul

cel mai prielnic pentru răsad

în ezitarea de-a rodi inima

cedează în bătaia vântului de sus

deschizând toate camerele

și făcând una

predând-o ‘n stăpânire lui Isus.

21 02 2016

petrecut dincolo de asfințit

soarele a-mbătrânit

proptit într-o cârjă la orizont

reținându-și razele

cu privirea-i topită în amurg

toate își au mersul

hotărât de Demiurg,

haine noi îmbracă

pentru-a ‘ntineri

viu să strălucească

într-o nouă zi.

14 02 2016

de ai rămâne cu un scris

o lume nouă ai deschide

ca-n bucuria unui vis

cu raze de înțelepciune

mâncat-am litere flămând

și cerul gurii mi-e albastru

strângând din mâini la rugăciuni

clipind din ochi la câte-un astru

ia sfatul bun și înțelept

în tot ce faci dă ascultare

de versul tău nu e prudent

dă-i duh de viață prin schimbare

vremi noi, un vers și-o armonie

același Spirit peste vremi

aș închina o poezie

Aceluia ce e etern