14 02 2018
Gândirea e mai mult o asimilare, decât un proces. Nu ne putem asuma în întregime, sau nu putem să ne lăudăm cu limba noastră, nici cu limbajul cu care ne deprindem la un moment dat. Nu ne aparține în întregime. El este rezultatul asimilării ideilor altora, gândirilor pe care le întâlnim în procesul de formare intelectuală. E o transpunere a ceea ce înțelegem sau a ceea ce filtrăm prin bagajul de cunoștințe pe care l-am dobândit în timp. Capacitatea de a raționa nu ne aparține în mod exclusivist, ca indivizi, ea fiindu-ne dăruită ca un rezultat al hrănirii noastre intelectuale cu ceea ce alegem să luăm ca bun din ceea ce ni se oferă. Ca să mă fac înțeles aș lua un exemplu din biologia umană, făcând o analogie cu funcția pe care o are ficatul asupra corpului uman, aceea de a transforma substanțele nutritive în sânge și de a opri toxinele. Aceasta este ceva unic, fiecare având un metabolism propriu, fiind unici prin creație. Pot fi influențe în procesul de gândire, dar avem capacitatea de a raționa preluând un bagaj intelectual moștenit de la predecesorii noștri. Modalitatea de a raționa fără a exclude posibilitatea influențelor în procesul creării de cuvinte noi, expresii noi, idei și o gândire nouă este posibilă fără a permite nici unui element de suspiciune sau îndoială că capacitatea de a raționa ne aparține, tot așa cum celelalte funcții biologice ne aparțin.
Adiel Stefanescu 