***

20 03 2016

trecut de netrecut, iubirea

neîmpământată sămânță crescu

biruind firea

 

lucrare în inimi

în suflu de vânt

mutând pietrele ca o privire

statornicindu-se în legământ

mântuire.

***

terminată în 20 04 2016

trecând așa spre viitor

trecutul m-apucă de un picior

și începu să strige-n gura mare

că pentru ce-am făcut

nu e iertare

 

un gând necopt îmi răscoli trecutul

și se făcu imagini nevăzutul

că nu mai am scăpare doar în moarte

neoferindu-mi har nici libertate

 

o șansă am în îndurarea Lui

păcat făcut în jertfa de la cruce

lângă rușinea mea sângele Lui străluce

străpuns El mi-a redat viața sufletului

 

izvorât din etern, ne-nceput

trecând Golgota cu un suspin

glorios a trecut prin mormânt

reclădind noul templu divin

 

la trecut îi răspund cu trecut

cât de tare s-ar ține de mine

iau natura cea nouă ca scut

sunt un rod al jertfirii divine.

Publicitate