29 07 2016
singurătate
lume de vis de gânduri nu de fapte
strecori în lumea ta obscură
absențe de orice făptură
idei născute din ce nu se vede
petrecând odihna dincolo de verde
de sine uitând într-un gol iminent
privire pierdută prin aer absent
singurătate
ce loc uitat de mulțime
ce neîntâmpinări
retrăind mii de stări
ce durere-n aceeași pustie
săpând pe interior
o fântână cu apă vie
învie
singurătate
privesc ghemuit
răspunzând celor neprezenți cu voce tare
nu-mi pasă cât plouă
va fi iarăși soare;
tresalt și mă iau cu dinții de piept
în doi de acum de inimă roșie
eu cel trecut iar Dumnezeu repetent
rămasă iubirea mă născu
din iubire spre margini țintit intuit
oameni ce-nvie spre mulțimi
ea trăind printre noi
și mereu revenind
singurătate
Adiel Stefanescu 