Adiel Stefanescu

e o secundă străluminare

n-are suflare și nu e eu

duce lumină învățătoare

din cugetare topind din seu

minți strălucite să ne arate

care-i morala ce a murit

scriind cu trudă să-ndrepte greșul

trezind în lume ce-i adormit

arderi de nervi se-ntind pe coală

povață-n tina ce arde-n ea

cad stropi de sânge să-ndrepte vina

ocara lumii se-ntoarce-n ea

un gram, o fărâmă de înțelepciune

mănâncă din scrisul ce sare din scris

sunt oameni ce-ndrumă printr-o poveste

scriind cu teama de a nu fi scris.

03 12 2016

fir de lumină

de veșnicie

coboară-n inimi

prin al tău crez

se naște -nceputul în sărăcie

îngerii cheamă să vii să-L vezi

o nouă eră azi se arată

piere -ntunericul jos pe pământ

vie a Ta -mpărăție curată

precum în ceruri și pe pământ

și se întinde astăzi în lume

Lumina lumii Sfântul Cuvânt

cei ce o cheamă primesc un nume

restul se lasă purtați de vânt

și-n aste timpuri lumina vede

tot ce-i ascuns în păcat rămânând

de-auzi cum pulsul bate în inimi

Prințul iubirii te cheam- așteptând

un glas te cheamă să pui hotar

fă-ți timp din răstimp pentru cruce

lasă păcatu -ntunericu -amar

pășește-n lumina cea dulce

ce dulce-i lumina ce arde-n lumină

vrei Calea curată către Dumnezeu

născut pe pământ fără vreo vină

din naștere prin Duhul să-nchini un eu.

28 12 2016

o mână de pământ

e tot ce mi-a rămas

e tot ce am rămas

între naștere și renaștere

am prins, m-am prins

în vine, în rădăcini

nesimțind că trebuie să mă înalț

în căutare de lumină și sare

trebuie să fiu !

în duhul ce sare peste pământ

luminez de când m-a înfrânt

și-atunci nu-n țărână îmi pun așteptarea

ci-n vântul ce-mi schimbă orientarea

o mână de pământ și ceva

nu-mi seamănă țărâna

în duh a-mi intra

și știu cel mai bine

pe Cel dintre zei

purtare în trecere

de vrei să iei

între o viață și neîntrerupt

firul de ață l-a cusut

și nu aștepta mai puțin de un veac

o mână străpunsă la trecere de prag.

trăiesc sub cer

de-aceea sunt om liber

strig gândul libertății până sus

nu-i vreo opreliște să poată ține

încătușată viața în Isus

cer călăuză cerului să-mi fie

cerul se dă ‘napoi cum nu ar fi

– nu am puterea de-a călăuzi

de-aceea cererea-i păru stranie

sar stelele pe lung de geam

și fac un drum spre Cel Neînceput

Acel care pe toate le-a făcut

Acel sărbătorit la finele de an

se-așază libertatea-n pașii mei

și umblă iar, dar nu-n același mers

căci inima urmat-a un nou crez

desferecând poarta cu niște chei.