Adiel Stefanescu

mărimi de tot felul

mă împing să măsor cerul;

cerul e o boltă-n zare

cât răsare,

ce-i ascuns, e nevăzut

însă totul e știut.

unde Te ascunzi o Doamne

cu a Ta realitate ?

uită-Te la noi smeriții

rezemat pe coate,

poate în privirea Ta

ne vei da putere

și ne vom trăi o viață

ca-n luna de miere.

noi cei mici și fericiți

c-am furat de la zei focul

trudă și durere grea

ne-a fost nenorocul.

suntem mulți, dar sunt puțini

cei ce sunt cu Tine

clatină întreaga lume

poate își revine.

urmăresc imaginea

din spatele a ceea ce văd,

se mișcă umbre

ce dorm

se mișcă nevăzutele, neștiutele

și văd cum un om

moare și învie

aceeași realitate, aceeași glie, aceeași pustie

trec totul de la trup

la suflet

și simt spini și răstignire de cruce

ce nu se vede

se-aduce

iertarea prin cruce

Larg articulează cuvinte

Impresii ale creierului ce hibernează

Mai adâncind, sau doar la suprafață

Brăzdând categoric terenul de sub scoarță

Agonie alimentată, păstrată udă, sau uscată

…                          …                          … fără limite