Adiel Stefanescu

31 03 2019

dor de Tine -mbogățit

mor de mine-n asfințit

mi se scurge seva dulce

două bețe fac o cruce

pun pe ea o fire veche

duhul face nepereche

de pătrundere mai bine

bogăția e-n ruine;

nu domnește pe pământ,

ca de vultur aripi poartă

e sloboadă, neținută

și-mpărțită-n judecată

29 03 2019

dor de catafâlc

nemurit mormânt

viu în ce e scris

trăind tot ce-a zis

forme de-nvățare

data viitoare

preferat prezent

de trecut absent

viu în tinerețe

albe bătrânețe

suc și prospețime

pe calea de bine

15 02 2019

o urmă de durere străbate natura

ființei ce-o port în ființă mă poartă

mă coace cu focul divin suferința

din gheena lumească spre ceruri mă poartă

mocnește și crapă în inimă zgura

dorințe firești ce rămân neîmplinite

de aur zidind prin fapte Scriptura

ascultări penetrând dincolo de cuvinte

16 03 2019

de fructe pământe

aflate vreodată

toate sub soare se coc

și s-au copt,

dar, fiul de om

în făptura-i ciudată

sfârșește în viață

ca fructul necopt.

16 03 2019

trece pe boltă

pe o cale dreaptă

ca viteaz se-aruncă

pe drum fără treaptă

arde nepătrunsuri

luminând răspunsuri

o lumină lină

fără vină

viață și lumină

ardere în tină

modelând în lut

chip ce nu s-a vrut

nesecat izvor

tainic Creator

vis nefăurit

viață din murit

vânt fără oprire

tainic călător

lucrând mântuire

Dreptul Ziditor.

09 03 2019

viața împinge sensul ‘nainte

duce ‘ntrebări în răspunsuri ce vin

piatra -nsemnată rămâne de-a pururi

ce se rostește e glasul divin

09 03 2019

Ars se micșorează

Urmând strălucirea

Răsplătind prin sine, istovirea.

09 03 2019

în hotar de vis

mă port călător

nu sunt tot ce-am zis

sunt un visător

07 03 2019

zile-n șir, chilipir

mor în noi zile noi

trec ca fum lăsând scrum

o urmă deșartă

spre-altă lume te poartă

curs în noi nemurire

vine, sânge, șuvoi

carnea cea necurată

prin sfințire se-nvie

totu-i de-mpărăție

și de viața de-apoi

mor celulele-nchise

totul pare război

cândva ceruri deschise

vor primi mâini întinse

și-om fi parte și noi

peste toate e vântul

ce se mișcă și vrea

să sfințească pământul

onorându-L pe Sfântul

așezând foc în inima ta

noian de dureri

pentru-o lume-n schimbare

un gând către cer

se-nfiripă mai mult

Un Miel dat jertfirii

pentru faptele moarte

scos din aur gunoiul

schimbând chipul de lut

zboară timpul aievea

lăsând pragul pe urmă

în alegeri ți-e scopul

în Cuvânt de te-ai pus

te transformă în aur

revenind învierea

răsăritul se-ntâmplă

după ultim apus.