Adiel Stefanescu

28 04 2019

e continuitate-n Dumnezeu

e continuitate în Hristos

a întrerupt cu-o moarte la Calvar

păcatul meu cel mult și rușinos

zăgazurile morții sunt zdrobite

nu se mai scoală moartea din mormânt

un bob a răsărit din întuneric

și Mielul Sfânt robia abolind

miracolul luminii e în floare

și creșterea ce-o nalță maiestuos

mai bun ca întunericul e-un soare

iar peste toate e ‘nălțat Hristos.

29 04 2019

vina Lui e că a fost prea bun

și blând

ca un miel dus la măcelărie

sau, ca o oaie înaintea celor ce o tund,

și-a fost așa până L-am răstignit

și El, în loc să-și cheme douăsprezece legiuni de îngeri

s-a lăsat în moarte, biruind-o

cum biruiește fulgeru-n copac

ca sămânța ce-și leapădă coaja.

O, viață !… ce principiu e în tine ?

O, nu e să pășești pe unde e ușor

ci, dacă trebuie să muți obstacol,

muți chiar și locul munților.

o vină a fost pusă chiar în Izvor

ce nu era un simplu suflet viu,

ci, duhul de viață dătător,

și-asta de dragul nostru

al tuturor

și după ce ai terminat

Te-ai semnat

un om, în numele oamenilor !

Tu Te-ai învelit în păcat

ca într-o coajă

a unui bob ce se desface

după ce-i semănat,

Te-ai învelit și Te-ai surprins

biruitor

ridicând din pământ un alt trup

mai verde, mai viu, dar același,

iar trupul ce l-ai luat

după ce de păcat te-ai dezbrăcat

s-a înălțat,

căci primise încuviințarea

că-I Fiul Împărat.

sfânt a trăit,

iar prin moarte

a nimicit păcatul

ridicându-se din murit,

El, Mesia rămâne în veac

și istoria Sa cu final fericit.

27 04 2019

foc de Golgotă

s-a ars către cer

Mielul sfânt pe altarul de cruce

deschizând veșnicii ce erau interzise

Dumnezeul cel drept a scris : jertfit Miel

trei zile de-ntuneric și nedumeriri

trei zile cu gândul la mari pătimiri

pământul și stânca biruite de sfânt

a-nviat Domnul Slavei

rod ieșit din pământ

bucuria inundă înțelesul Scripturii

ucenicii aleargă să vestească-omenirii

de păcat ne-a scăpat păcătosul făcut

prin puterea-nvierii dacă tu ai crezut

17 04 2019

legătură-n rugăciune

noaptea stă de veghe cerul

oferind închinăciune

moartea dezlegând misterul

un sfârșit începe slava

urmărită în etern

vocea Tatălui din ceruri

junghiind tăcutul Miel

singur se supune voii

voia Lui se-ndeplinește

Dumnezeu jertfește Zeul

Cel ce de la Tatăl este

îmbrăcat cu fărdelegea

Dumnezeu lovește-n Sine

oferind neprihănirea

celor aflați în ruine.

dar de sânge

dar se varsă

viața aiurea risipită

întâlnind în toiul nopții

o lumină răsărită.

prin puterea de credință

ruptă e puterea morții

schimbând strai de suferință

și-ntorcând sentința sorții.

16 04 2019

neagră noapte

îmbrăcată în doliu

ucenicii adorm

din lipsă de oxigen

pe care îl consumau

demonii ce scuturau ciurul;

nu somnul i-a trădat

ci ațipirea

(căci ațipirea te face să porți zdrențe

așa, unul dintre ei

a rămas fără haine, fără învelitoare),

la întuneric se doarme

e puterea lui de moarte,

biruit de el

doar lumina te poate trezi,

căci doar lumina stă trează,

și chiar de este stinsă

se reaprinde din nou

cu și mai multă putere;

puterea luminii e cunoașterea

să cunoști și să fii cunoscut

doar în lumină

doar în Dumnezeu

impresiile urmează-n veșnicie.

ceru’-ntreg coboară scara

sfântă cruce făr’ de treaptă

printr-o viață irosită

se câștig-o nouă viață

nu-i în stare omenirea

un mărunt bob de muștar

să producă sau să facă

o credință făr’ hotar

un firav Lăstar răsare

dând pământul la o parte

și se-nvie cu putere

de urmași El are parte

nu mormântul poate ține

ce nu poate fi ținut

răspândind parfum de viață

celui ce era pierdut

jertfă nouă se arată

fumul curge în zadar

Fiul împăcând cu Tatăl

cel pierdut se află iar

a îmbătrânit pământul

cerul tânăr se învie

din țărâna cea pătată

către viața de vecie

O, Doamne, ești amar !

o știu de când ne-ai scos

din Egipt afar’,

potrivim că dulcele-i păcat

iar Tu ne-ai scos

prin mare ca pe uscat,

dezrădăcinându-ne din Egipt

dar revenind în noi, cei ce-am păcătuit

O, nu Egipt ! nu dulce ! ci amar !

să nu trecem pustia în zadar

fără păcat, fără de dulce, fără de Egipt

cu ierburi amare să mâncăm mielul fript,

căci cu amărăciunea scăpăm noi de păcat

Amar ești Doamne Sfinte !

dar fără de păcat

suflarea mea

e un du-te vino

o continuă răsgândire,

vrea să iasă

dar e chemată ‘napoi

pe aceeași cale,

pe care a ieșit.

suflarea mea e nestatornică

cu gând de plecare

dar revine în orientare,

iar când cordul se va-nțepeni

liberă cu vântul se va uni

sunt un hoit părăsit

bântuit de musafiri nepoftiți

sunt un câmp de bătaie

în care eu contez cel mai puțin,

mă sfârtecă animalele sălbatice

scârbindu-se de carnea mea,

sunt pentru a mia oară și ultima dată

așa

pentru că de mâine

mă voi schimba

sunt un hoit părăsit

cuibărește-Te Doamne în mine

ca un roi ce faguri a clădit

să mănânce din mine vreun erou,

sau din amărăciunea ce am fost

să-mi găsesc din dulce un nou rost;

rămâi Doamne în mine

să se sature și alții

de dulceața Ta