Adiel Stefanescu

moarte, otravă ce mă mistui

și mă slăiești de vlagă zi de zi

să nu mai văd în mine dumnezeul

ce va afla odată veșnicii

sunt plin !

licoarea asta mă doboară

mă doare existența, mă frământ

mă-ncearcă Dumnezeu cu trecerea -n afară

m-așteaptă nemurirea-n cerul sfânt

plesnește inima ce nu mai simte

otrava morții m-a-mbibat deplin

trăind în cercurile mele strâmte

și tot privind spre leacul cel divin

o trecere din moarte către slavă

otrava va rămâne, totul jos,

o prorocie va-mplini degrabă

cuvintele și viața lui Hristos.

O, Dumnezeule mă scrii

pe față, pe dos și între părți

în fața Ta se pleacă galaxii

și cerul îngenunche într-un colț

și scrii păcate, cumetrii și vine

cu numele ce mi s-a dat pătat

și-n locul judecății și sentinței

Tu m-ai privit și m-ai iertat

măreață mântuire în loc de judecată

m-ai scris în a Ta filă încă din veșnicii

în scrisul fără fapte, căci n-am avut vreodată

în meritul de cruce trecut asupra Lui

de crucea cea bătrână răsună- ntunecimea

cum fu dat morții Isus, jertfit între tâlhari

s-aducă omenirea în pacea sa cu Tatăl

ca să împartă prada la masă cu cei mari