într-o zi cântam o cântare nouă,
nu era sărbătoare pentru nimeni
doar pentru mine
era un semn
Un Om bun îmi semănase în inimă
un bob de grâu
ce-a încolțit regenerând-o,
o nouă inimă
o inimă bună,
trecuse mormântul
și-ajunsesem la înviere
fără note cântam
dar într-un glas
pe care îl invidiau chiar și îngerii;
nu, nu cântam nici o cântare
era inima mea
scoțând ce era-n ea,
inima mea nouă
inima mea bună
și asta, pentru că un bob a răsărit
și mi-a dat viață din murit
și cu ea veșnicia.
o inimă bună ?
se-ntâmplă mai rar
nu sunt eu
e Hristos primit ca dar,
dezleagă-mi limba inimii să-ți cânte !
ca gura mea cea mută să te laude.
Adiel Stefanescu 