Adiel Stefanescu

24 08 2019

ard cerurile

de nerăbdare c-ai să vii și tu

dar tu te lăsai prins în calcule

în pânze de păianjen

încorsetându-te în păcate

mici și mari

c-așa a fost de când e lumea

și nu există alternativă

fiindcă lumina îți deranjează

ochii obișnuiți în întunericul

ce nu se vede doar din exterior

hai afară omule

hai afară

de vrei să vezi împărăția

dar ție nu-ți păsa deloc

nici chiar de focul cel veșnic

tu făceai doar calcule

că doar s-o termina și iadul

iar eu aici ziceai vreau să trăiesc

neștiind că mai aveai o ultimă secundă

19 08 2019

veșnicia s-a scurs

prin ochii necredinței tale

cu inima crăpată ca un ulcior

spart din zbaterea în mâinile Olarului

pierzând menirea de a fi folositor

neținând seama că pământul e rotund

iar ochii Săi de foc în lut pătrund

o lungime de cerc și vecia se-nvie

risipește-te și tu

pe drumul spre împărăție

într-o lume a morților

am fost aruncat ca o lepădătură

ca unul care împărtășeam

aceleași valori

scăldându-mă în putrefacție

fără să-mi pese

dacă există viață sau nu

pe o scară a valorilor

de la unu la zece

n-am primit nici o notă

pentru că morții nu se numără

până când m-a tăiat pe inimă

o evanghelie

și din rădăcina morții

a ieșit un strop de viață

am fost scăldat într-un sânge de Miel

și de-abia m-am născut

de-atunci sunt numărat și eu

de Cel ce ne numără pe toți

noii născuți

31 07 2019

trag după mine gânduri

secunde de veșnicie

luminate de focul vremelnic

al vreascurilor lumii acesteia

reținând în toiul nopții

un chip angelic

ce-ți stăruie în sângele

din inima tot mai pulsândă

până -n punctul în care

te vei vărsa cu totul

în uitare

și te vei trezi într-o altă seară

cu un nou foc

statornicindu-ți un chip

ce-ți părea așa cunoscut

un deja-vu al timpurilor noastre

obișnuința clipei

de a se naște și muri deodată

lăsând în inimă

cicatrici de durere

de dorul frumosului