moarte, o să te călăresc și eu
spre țărmul ascuns al lui Dumnezeu
mă-ncearcă la porți suferința
cu inima- n cer mi-e dorința
și ard, cu cât boala mă ține
se-agită sângele din mine
se vrea atât de liberă viața
c-ar lepăda cosciugul dimineața
un pic de otravă lași să se prelingă
în trupul de țărână ce poate să se stingă
străluce încercarea se va găsi în pieptu’
cu inima tăiată și-ascunsă-n cer la Dreptu’
zidiri de boală ‘nalță vrăjmașul semănând-o
dar viața biruiește în trupul de bolnav
căci vântul bunăoară suflă precum voiește
și viață pune-n firul ce s-a plecat firav
Adiel Stefanescu 
Lasă un răspuns